Poliția Capitalei a înregistrat recordul de a avea trei șefi într-o singură zi. După ce Viorel Vasile a fost schimbat din funcție miercuri dimineață, dintr-un ordin al Ministrului de Interne, Gabriel Berca, pentru asigurarea interimatului a fost anunțat directorul adjunct Nicolae Marinescu.
Însă după aproximativ o jumătate de oră, decizia de numire a acestuia ca interimar a fost revocată, scrie EVZ, întrucât șeful Direcției Arme și Muniție a semnat eliberarea permisului de port-armă a lui Gheorghe Vlădan, angajatul MAI care și-a împușcat mortal soția și casiera unui coafor din București, și a rănit alte șase persoane.
Prin urmare, comisarul șef Gheorghe Dumitru a fost numit interimar.
Vezi AICI mai multe detalii despre demiterea lui Viorel Vasile.