Demisia ține întotdeauna de bunul simț, or Liviu Dragnea nu are așa ceva, a declarat Ana Blandiana. Poeta îl critică pe șeful PSD pentru că nu a renunțat la funcții, deși a fost condamnat, în primă instanță, la închisoare cu executare.
”Logica nu intră în discuţia politicii româneşti din ultimul an şi jumătate. În mod evident, totul este în afara limitelor logicii, în afara limitelor bunului simţ. Demisia este ceva ce ţine întotdeauna de bunul simţ, de respectarea unor cutume, a unor reguli morale. În cazul nostru, în cazul lui Dragnea, nu poate fi vorba.
Mi s-a părut uluitor că Liviu Dragnea a simţit nevoia să ceară iertare celor câteva zeci de delicvenţi condamnaţi, cu dovezi şi cu respectarea tuturor regulilor juridice şi nu milioanelor de oameni cinstiţi din România, pentru tot ce se întâmplă în ultimul timp. Asta spune totul despre el şi despre partea cu care se solidarizează din societatea românească”, a declarat Ana Blandiana, pentru rfi.ro.
În opinia acesteia, protestele reprezintă o valoare morală; ele construiesc destinul unei generații.
Scriitoarea mai consideră că ziua de miercuri va fi periculoasă: ”Mi-e teamă. Nu ştiu la ce vom asista. Tot timpul ne ciocnim de o lipsă de responsabilitate în felul de a se purta a celor de la Putere, care sigur că dovedeşte disperarea. Fără îndoială, tot ce fac în ultimele săptămâni fac dintr-o disperare, din faptul că ei simt că le fuge pământul de sub picioare. Cu adevărat, mâine va fi o zi periculoasă în afara Parlamentului, mai mult decât în Parlament”.