Orban: Sunt colegi care mi-au solicitat să candidez la europarlamentare

Orban: Sunt colegi care mi-au solicitat să candidez la europarlamentare

Ludovic Orban a admis că sunt discuții în PNLprivind o eventuală candidatură a sa la alegerile europarlamentare, dar a susținut că aceasta este o decizie dificilă, iar deocamdată nu s-au stabilit criteriile și procedurile interne pentru desemnarea candidaților.

„Sunt colegi care mi-au solicitat, pentru că sunt liderul care beneficiază de cea mai mare intenție de vot, să candidez. Încă nu am luat o decizie. Știți foarte bine că sunt desemnat să fiu candidatul la funcția de prim-ministru. Este o decizie grea”, a declarat Orban, citat de HotNews.

Liderul PNL a precizat că până în octombrie se vor definitiva listele, iar la următorul Consiliu Național vor fi stabilite criteriile și procedura pentru desemnarea candidaților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`