ALERTĂ METEO: România, lovită de FENOMENE EXTREME! Cum va fi vremea în următoarele 3 luni

ALERTĂ METEO: România, lovită de FENOMENE EXTREME! Cum va fi vremea în următoarele 3 luni

Meteorologii vin cu veşti proaste. În următoarele 3 luni, România va fi lovită de temperaturi caniculare şi secetă.
În iulie şi august se vor înregistra valori termice peste mediile climatologice lunare, respectiv apropiate de norme în septembrie, dar şi deficite importante de precipitaţii estimate, în principal, în ultimele două luni de vară, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul iulie – septembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit prognozei ANM, citată de Agerpres, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru a doua lună de vară este de 20,2 grade Celsius, raportat la parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 21 de grade Celsius în Maramureş şi Transilvania, între 15 şi 23 grade în Moldova, respectiv până la 24 de grade în Oltenia şi Muntenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare valabile pentru iulie, acestea se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunţat fiind de aşteptat în sud-est şi sud. Media multianuală a perioadei este stabilită la 77,8 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Moldova – de până la 112 litri/metru pătrat, Maramureş şi Muntenia (până la 102 litri/mp), Transilvania şi Oltenia (până la 100 litri/mp). Valori medii mai scăzute, cuprinse între 16 şi 59 l/mp, sunt prognozate în Dobrogea.

În august, temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a ţării, în condiţiile în care media multianuală valabilă pentru această lună este de 19,7 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureşului şi Transilvaniei (de până la 20 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 23 de grade Celsius, se vor consemna în Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea şi Moldova.

Tot pe parcursul lunii august, precipitaţiile totale lunare vor fi, în general, deficitare, sub media de 64,7 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Muntenia (până la 95 l/mp) şi Transilvania (90 l/mp), iar cele mai deficitare în Dobrogea, între 28 şi 40 l/mp.

În septembrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală, în nord şi centru, şi mai ridicate în restul teritoriului. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 14,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade Celsius în Moldova, respectiv între 11 şi 16 grade Celsius în Transilvania, dar vor ajunge până la 19 grade Celsius în Dobrogea.

La nivel de precipitaţii, în luna septembrie, meteorologii estimează că acestea vor fi apropiate de normal în regiunile nordice şi centrale, dar deficitare în rest, în comparaţie cu media multianuală, stabilită la 55 l/mp. Cu toate acestea, în zona Crişanei, Maramureşului, Olteniei şi Banatului sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii ce vor depăşi 70 l/mp. Totodată, în Moldova şi Dobrogea, cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 23 şi 59 l/mp.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)