Vicepremierul Paul Stănescu, care este şi vicepreşedintele PSD, pare să îi nesocotească pe protestatarii antiguvernamentali.
„Nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în Piaţa Victoriei”, este mesajul lui Paul Stănescu, vicepremierul îndemnându-i, sâmbătă, pe tinerii social-democraţi să fie pregătiţi să meargă din nou la Bucureşti.
„Trebuie să fim pregătiţi de fiecare dată, cu arma la picior”, susţine vicepreşedintele PSD.
„Organizaţia de la Olt n-a răspuns niciodată aşa de bine la un asemenea mare eveniment pe care PSD l-a organizat la nivel naţional. Am văzut, acolo au fost şi persoane mai în vârstă ca mine, dar au fost foarte mulţi tineri şi m-am bucurat că de la Olt aţi fost foarte mulţi şi fac apel la voi să ştiţi că în următoarea perioadă, uitându-mă pe scena politică sau uitându-ne cu toţii pe scena politică, uitându-ne în media, în tot ce se întâmplă astăzi la nivelul politicii, la nivel naţional, trebuie să fim pregătiţi de fiecare dată, cu arma la picior. E posibil din nou să mergem la Bucureşti şi v-aş ruga să mergem cât mai mulţi la Bucureşti, să spunem că nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în faţa Guvernului, în Piaţa Victoriei, acolo, care de fapt nu reprezintă interesele naţiunii acesteia, reprezintă alte interese, am verificat lucrul acesta. Au alte interese, interesele altora, sigur că nu pot să spun aici cam ce cred eu despre ce interese sunt, dar v-aş ruga să fiţi pregătiţi, sunteţi tineri, cu arma la picior, când preşedintele (…) va fluiera, cu toţii să fiţi la Bucureşti”, le-a transmis tinerilor social democraţi, reuniţi la Slatina pentru Conferinţa de Alegeri a TSD Olt, Paul Stănescu, potrivit Agerpres.
El a adăugat că 2018 va fi un an „crucial în ceea ce înseamnă direcţia României”, iar următoarea lună „va fi decisivă pentru soarta ţării”.
„Repet: următoarea lună va fi decisivă pentru soarta României şi a românilor. (…) Veţi vedea ce am vrut eu să zic cu aceste cuvinte mari. De aceea, rugăminte mea este să fim uniţi cu toţii, să fim solidari şi, aşa cum spunea preşedintele Liviu Dragnea în mesajul pe care l-a avut aseară, să mergem până la capăt, pentru că nu mai există loc de întors, România nu mai are timp de pierdut”, a precizat Paul Stănescu.
Vicepremierul a susţinut că, după anul 2000, România a fost condusă de „forţe oculte”, în timp ce partidele au avut „doar guvernarea”.
„În momentul în care un politician a devenit incomod din 2000 încoace a fost reţinut 24 de ore, arestat câteva luni, inculpat, închis poate câteva luni. Toate aceste lucruri care s-au întâmplat sunt inadmisibile într-o ţară normală”, a mai spus Stănescu.
El a ţinut, cu această ocazie, să îl laude pe liderul formaţiunii, Liviu Dragnea.
„Să aveţi încredere că partidul la nivel naţional e pe mâini bune, că Liviu Dragnea e unul dintre cei mai buni lideri pe care i-a avut partidul de-a lungul timpului”, a ţinut să precizeze Paul Stănescu.