ÎCCJ, reacție după mesajele lui Dăncilă și Carmen Dan: Ne îndoim de sinceritatea îndemnului la cumpătare

ÎCCJ, reacție după mesajele lui Dăncilă și Carmen Dan: Ne îndoim de sinceritatea îndemnului la cumpătare

Înalta Curte reacționează după mesajele de susţinere pentru Liviu Dragnea în urma condamnării acestuia la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în primă instanță.

Printre cele care și-au exprimat sprijinul pentru liderul PSD s-au numărat premierul Viorica Dăncilă și ministrul de Interne Carmen Dan.

Referindu-se la mesajul transmis de Carmen Dan care a îndemnat la cumpătare după decizia instanței, reprezentanții Curții Supreme precizează că apreciază acest apel, dar se îndoiesc „de sinceritatea unui astfel de demers atunci când el este dublat de afirmaţii potrivit cărora este evident că hotărârile au fost politizate sau reprezintă un răspuns vindicativ la presiunea străzii”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ, citat de Știripesurse.ro.

„Cumpătarea, atunci când este vorba de hotărâri judecătoreşti, presupune cunoaşterea aprofundată a procedurilor judiciare, dar, mai ales, a motivării hotărârii judecătoreşti în discuţie”, precizează reprezentanții ÎCCJ.

„Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Prin urmare, respectarea Constituţiei şi a principiului separaţiei puterilor în stat impune ca justiţia să se realizeze numai în sala de judecată şi numai în baza dispoziţiilor constituţionale ale legii. Derularea procedurilor judiciare într-un stat de drept presupune faptul că judecătorii sunt singurii în măsură să se pronunţe asupra temeiniciei unei acuzaţii, în baza probelor aflate la dosar, dar şi faptul că orice analiză asupra celor statuate în primă instanţă nu poate fi realizată decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege”, se mai arată în comunicatul citat.

Astfel, ÎCCJ apreciază că membrii Guvernului sau ai Parlamentului nu pot aprecia dacă o hotărâte judecătorească va fi menținută sau nu în căile de atac.

”De aceea, membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară.

Înalta Curte a apreciat întotdeauna libertatea de exprimare dar reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei CEDO, libertatea de exprimare nu are caracter absolut nici măcar atunci când este vorba de justiţie.

De aceea, a susţine că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în nici un fel la corecta informare a publicului şi este de natură a arunca îndoiala şi neîncrederea asupra actului de justiţie”, au mai transmis reprezentanții ÎCCJ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)