Mircea Cărtărescu: Un DUBLU CONDAMNAT PENAL nu poate rămâne preşedinte al Camerei Deputaţilor fără să prejudicieze GRAV imaginea României

Mircea Cărtărescu: Un DUBLU CONDAMNAT PENAL nu poate rămâne preşedinte al Camerei Deputaţilor fără să prejudicieze GRAV imaginea României

Scriitorul Mircea Cărtărescu spune că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după condamnarea suferită în dosarul angajărilor fictive.

„Dacă partidul său îl suportă, Liviu Dragnea poate rămâne președintele lui și pe viață. Dar trebuie să-și dea demisia din funcția de Președinte al Camerei Deputaților, pentru că aici e vorba despre imaginea statului român. Un dublu condamnat penal nu poate rămâne în această poziție fără să prejudicieze grav imaginea României”, a scris, vineri, Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.

De altfel, scriitorul a participat la protestul de joi seară din Piaţa Victoriei.
„Forța civică nu mai poate fi înfrântă în România. Am sărbătorit în seara asta, în Piața Victoriei, supraviețuirea justiției libere pe care PSD și Liviu Dragnea vor s-o îngenuncheze”, a postat Mircea Cărtărescu, după protestul de joi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`