APADOR-CH: Cât de imparțiali mai par judecătorii după desecretizarea protocolului cu SRI?

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a dat publicităţii un comunicat de presă în care îşi exprimă opinia despre protocolul atât de secret de „cooperare” între SRI, ICCJ și PICCJ încât una dintre părți nici măcar nu știe că l-a semnat.

Redăm mai jos, integral, comunicatul de presă al APADOR-CH:

„Asociaţia constată că reprezentantul uneia dintre cele trei părţi, respectiv preşedintele instanţei supreme de la data încheierii protocolului, menţionat nominal în protocol ca semnatar al acestuia, contestă public faptul că ar fi ştiut şi că ar fi semnat un astfel de protocol. Poziția fostului președinte al ICCJ sugerează că acest protocol a fost atât de secret încât cel puţin una dintre cele trei părţi ale sale nici nu a avut cunoştinţă de existenţa acestuia şi nici nu a știut că l-a semnat.

Politică - 22 oct, 14:39

Victorie definitivă pentru Nicușor Dan în procesul cu ANI. A fost anulat raportul de incompatibilitate și conflict de interese

Totuși, în opinia asociaţiei nu numele semnatarilor este important ci chiar existența acestui protocol, al cărui scop principal, de a reglementa o formă de cooperare dintre judecători, procurori şi lucrători SRI, este criticabilă în sine.

Judecătorii sunt cei care trebuie să cenzureze măsurile dispuse sau solicitările formulate de procurori sau, în cazul măsurilor de supraveghere pe motive de securitate naţională, solicitările formulate iniţial de SRI şi transmise de procurori.

Ideea că judecătorul, care, teoretic, trebuie să-l apere pe cetăţean de eventualele abuzuri/excese de zel ale parchetului/SRI, cooperează în baza unui protocol secret cu procurorul şi cu SRI este de natură a crea un sentiment de neîncredere publică legat de obiectivitatea, imparţialitatea judecătorului. Cel puţin, în materia autorizării mandatelor de supraveghere pe motive de securitate naţională.

Asociaţia precizează că, potrivit art. 2 lit. a din protocol, părţile, deci ofiţerii de informaţii, judecătorii şi procurorii îşi iau obligaţia să coopereze pentru realizarea măsurilor ce duc la autorizarea mandatelor de supraveghere.

Cu alte cuvinte, judecătorii trebuie să coopereze cu lucrătorii SRI şi cu procurorii pentru ca mandatele de supraveghere să poată fi autorizate cu succes. Ţine de logica elementară că o “cooperare” între părţi se face pentru succesul acţiunii lor, în speţă, autorizarea mandatelor, nu pentru insucces (neautorizarea). Iar, în practică, această cooperare chiar a dat roade, întrucât dintre cele peste 26.000 de mandate de supraveghere solicitate de SRI în ultimii 9 ani, judecătorii nu au respins decât unul (!).

De asemenea, potrivit art. 3 lit. f din protocol, părţile, deci ofiţerii de informaţii, judecătorii şi procurorii îşi iau obligaţia să coopereze pentru elaborarea şi derularea de „strategii, acţiuni şi programe comune”

În practică, „elaborarea şi derularea de strategii, acţiuni şi programe comune” poate însemna orice, de la team building–uri judecători-procurori-lucrători SRI, la strategii comune de acţiune într-un anumit gen de dosare sau la programe de întrajutorare între parteneri de nădejde.

Întrebarea care rămâne după desecretizarea acestui protocol este în ce măsură mai prezintă garanţii de obiectivitate/imparţialitate, cel puţin la nivelul aparenţelor, al imaginii publice, un judecător sau o instanţă care şi-a luat obligaţia de a coopera cu cei pe care ar fi trebuit să-i cenzureze.

În acest context, asociaţia reaminteşte că, prin mai multe hotărâri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, pentru a fi îndeplinite condiţiile unui proces echitabil prevăzute în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu este suficient ca o instanţă de judecată să fie imparţială, ci este necesar să existe şi aparenţa acestei imparţialităţi (imaginea publică de obiectivitate/imparţialitate). Curtea a subliniat importanţa deosebită pe care o are încrederea pe care instanţele o inspiră publicului, mai ales atunci când soluţionează dosare penale (a se vedea, de exemplu, hotărârea CEDO din anul 1992 în cauza Thorgeirson v Islanda, par. 51).

În concluzie, asociaţia consideră că acest protocol, prin unele prevederi excesive privind cooperarea dintre instituţii, nu a adus beneficii, ci chiar a creat deservicii cel puţin uneia dintre cele trei părţi semnatare (instanţa supremă), fiind afectată imaginea publică/aparenţa de obiectivitate/imparţialitate a instanţei semnatare.”