Preşedintele american Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv care pune capăt despărţirii familiilor de imigranţi care au trecut ilegal frontiera cu Mexicul.
”Acest lucru este deosebit de important pentru mine (…). Nouă nu ne place să vedem familii despărţite”, a declarat liderul american semnând decretul în Biroul Oval, la câteva ore după ce a anunţat, într-o spectaculoasă răsturnare, că va pune capăt acestei practici, în urma căreia a fost vizat de o avalanşă de critici – inclusiv în interiorul taberei sale, scrie news.ro.
”Vom avea frontiere foarte puternice, dar vom păstra familiile împreună”, a precizat liderul de la Casa Albă, care a decretat el însuşi, la începutul lui mai, o ”toleranţă zero” faţă de imigraţia ilegală, ceea ce a avut ca efect separarea de părinţi a unor copii ai imigranţilor.
„Ivanka (fiica lui Trump – n. red.) are sentimente foarte puternice. Soţia mea (Melania – n. red.) are sentimente foarte puternice despre asta. Eu am sentimente foarte puternice despre asta. Cred că oricine care are inimă ar avea sentimente foarte puternice despre asta”, a mai spus Trump.