Limonada de căpșuni și mentă este una dintre cele mai răcoritoare băuturi ale verii, fiind un lichid care transformă o limonadă banală într-o băutură extraordinară, care te va răcori imediat.
Aceasta este ușor de preparat și se face într-un timp foarte scurt, 10 minute.
Pentru a o prepara ai nevoie de: 2 pahare de apă, un pahar de zahăr, un pahar zeamă de lămâie, 250 grame căpșuni, 2 pahare de apă plata, minerală sau sifon, 3-4 linguri frunze de mentă proaspătă, tocate mare și o lămâie, potrivit realitattea.net.
Mod de preparare: Amestecați cele două pahare de apă cu zahărul într-o crăticioara la foc mic până se topesc granulele de zahăr. Trageți crăticioara deoparte și lăsați siropul să se răcească. Spălați bine lămâia și tăiați-o în rondele. Spălați căpșunile, îndepărtați-le codițele și tăiați-le în jumătăți. Spălați frunzele de mentă și tocați-le. Pasați într-un blender siropul obținut mai sus împreună cu căpșunile, mentă, apă minerală și sucul de lămâie. Turnați limonada într-o carafă. Adăugați cuburi de gheață și rondele de lămâie.