‘Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o URGENŢĂ NAŢIONALĂ!’ Opoziţia a depus moţiunea de cenzură

'Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o URGENŢĂ NAŢIONALĂ!' Opoziţia a depus moţiunea de cenzură

PNL a depus, miercuri, la Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Executivului intitulată „Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”.
Moţiunea este semnată şi de USR și PMP.

Liderul PNL, Ludovic Orban, spunea că parlamentarii care nu vor vota moţiunea sunt „lacheii” lui Liviu Dragnea. Liberalii vor ca moţiunea să fie citită în plen luni, iar spre sfârşitul săptămânii viitoare să aibă loc votul, calendarul urmând să fie stabilit de Biroul Permanent reunit.

În textul moţiunii, liberalii reproşează Guvernului creşterea indicelui ROBOR, creşterea inflaţiei, modificările aduse Codului fiscal, dar şi amânările pentru recepţia autostrăzilor Lugoj – Deva şi Sebeş – Turda.
Totodată, PNL mai susţine în textul moţiunii că „justiţia şi instituţiile statului au ajuns doar nişte unelte politice pentru Guvernul-marionetă controlat de Liviu Dragnea”.

„Guvernul Dăncilă Dăncilă nu are curajul să se opună deciziilor arbitarea ale şefului său de partid. Astfel, chiar sub ochii prim-ministrului, legile justiţiei sunt modificate doar pentru a deveni legi de protecţie personală pentru Dragnea. Codurile penale sunt modificate cu dedicaţie pentru leadership-ul PSD-ALDE! Altfel spus, actuala putere are o agendă de grup infracţional organizat”, conform unui draft al moţiunii de cenzură, citat de news.ro.

„Orice parlamentar trebuie să treacă acest examen de conştiinţă. Orice parlamentar care nu va susţine moţiunea de cenzură nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea şi de fapt acceptă ca Dragnea să-şi bată joc de România şi acceptă ca România să fie scoasă de pe traiectoria normală de dezvoltare, de apartenţă la UE şi NATO. Din acest motiv, sunt convins că în mintea şi în conştiinţa fiecărui parlamentar în următoarea perioadă trebuie să existe o analiză serioasă, lucidă, care să ducă la căderea Guvernului Dragnea. Suntem pregătiţi pentru orice tentativă a lui Dragnea de a ataca preşedintele României, fiind alături de preşedinte”, a afirmat Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”