Bărbatul din Capitală care a împuşcat opt persoane într-un coafor a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti şi urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Agentul Gheorghe Vlădan, şofer în cadrul Policlinicii MAI, şi-a împuşcat mortal soţia la coaforul unde aceasta lucra. Bărbatul nu a ţinut cont de nimic când a deschis focul. Sub gloanţele sale au căzut, rând pe rând, alte 7 persoane, dintre care una a decedat pe loc. Totul, se pare, pentru că soţia sa intentase divorţ.
Bărbatul a intrat în coafor cu pistolul în mână şi a început să tragă. Primele care au căzut secerate au fost soţia atacatorului, Florina Vlădan şi o colegă cu care lucra la coafor. Au urmat alte 6 persoane.
Apoi bărbatul şi-a ascuns arma într-un buzunar de la piept şi s-a refugiat în holul blocului de vis-a-vis.
„Erau oamenii care, erau răniţii pe jos. Omul a ieşit din magazin, din frizerie, foarte calm, cu mâinile în buzunar, a intrat în clădirea de vizavi, Transelectrica şi a început să vorbească la telefon”, a declarat un martor.
„După comiterea faptelor el s-a deplasat la o instituţie apropiată unde a pus pistolul pe masă şi a rugat paznicul instituţiei să cheme poliţia pentru că a făcut o prostie”, a declarat procurorul Marius Iacob.
Era deja prea târziu. În urma măcelului, două femei muriseră, iar alte 6 au fost transportate la spitalele Floreasca şi Elias din Capitală.
Vezi AICI mai multe detalii despre tragedia de la coafor.
„La spitalul Floreasca au fost aduse 3 victime considerate cu risc mai mare și o pacientă căreia i s-a făcut rău fără să fie împușcată.. Cele 3 victime, un bărbat și doua femei, sunt consștiente și echilibrate. Unul dintre pacienți are o plagă împușcată din baza toracică – și a iesit pe partea cealaltă..din fericire, glonțul nu a întâlnit niciun organ și nu are leziuni interne … starea lui va fi monitorizată și deocamdată nu este iîn afara pericolului”, a declarat medicul Doina Marin, de la Spitalul Floreasca.
În afară de victimele împuşcate, alte nouă persoane aflate în coaforul din complexul Perla, din centrul Capitalei, au primit îngrijiri medicale, deoarece au leşinat sau au avut oscilaţii mari ale tensiunii arteriale.
Din cauza gravităţii cazului, jurisdicţia a fost preluată direct de către magistraţii Parchetului General.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, în urma mai multor runde de audieri.