Vlad Cosma și-a schimbat declarațiile în dosarul în care Sebastian Ghiță este judecat pentru finanțarea ilegală a Clubului Asesoft Ploiești.
Fostul deputat, martor în acest dosar, a anunțat, luni, la curtea Supremă, că își retrage denunțul şi declaraţiile date anterior, susținând că acestea i-au fost dictate de fostul procuror DNA Mircea Negulescu.
Cosma spune că a fost constrâns să dea aceste declarații fiind amenințat cu libertatea familiei sale.
“Am spus asta deoarece în permanenta am fost constrâns și șantajat cu libertatea membrilor familiei mele, iar la momentul respectiv eram păzit efectiv ca sa declar ce își doreau procurorii in aceasta cauza”, a precizat Cosma.
În acest dosar, Sebastian Ghiță a fost achitat în primă instanţă pentru că l-ar fi mituit pe Iulian Bădescu.
Redăm mai jos declarația integrală a lui Vlad Comsa, potrivit stiripesurse.ro.
„Nu îmi mențin niciuna dintre cele trei declaratii date în dosar. Denunțul din 29 aprilie 2015 a fost invenția procurorului Negulescu.
In aprilie-mai 2015, prin mai multe metode, procurorul Negulescu, de la PCA Ploieşti, a încercat să mă deține și a și reușit să semnez mai multe declarații de martor protejat, inclusiv denunțuri, care ulterior au fost declinate la DNA Ploiesti. Denunțul și declarațiile din acest dosar sunt dictate și tehnoredactate dupa propria exprimare de Mircea Negulescu și judiciaristul Mihai Iordache. Mi s-a acordat statutul de martor protejat, cererea de mana de acordare a statutului am scris-o la cererea lui Negulescu, care făcea acest lucru în mai multe dosare. Pot pune la dispoziția instanței o dovadă in acest sens pe care am depus-o și la PICCJ unde se afla in lucru un dosar referitor la modul în care se făceau anchete de către procurorii Negulescu și Onea de la DNA Ploiesti. (..)Nu am vrut eu sa fac denunțuri, nu am cerut ei statutul de martor cu identitate protejată, ba chiar Negulescu spunea în oraș ce identitate mi-a dat. Niciodată nu am solicitat și beneficiat de vreo reducere de pedeapsa pentru denunțuri făcute.
Când mi s-a cerut să semnez denunțul dictat de Negulescu lui Mihai Iordache, lângă mine era și Alexe Răzvan, care ulterior redactării declarației mele a primit și el în prezența mea o identitate protejată și i-a fost dictat și acestuia un denunț sau o declarație care sa se coroboreze cu declarația mea și cu o alta declarație pe care Negulescu o flutura, afirmând că este a unui domn Tănase, după care se ghida când formula aceste denunțuri. Aceste declarații nu au fost înregistrate audio video nicio la PCA Ploiești și nici la DNA Ploiesti, tocmai pentru a nu se vedea aceasta metoda„, le-a spus fostul deputat judecatorilor.