Washington Post: Democrația trebuie sprijinită în Ungaria prin intermediul Radio Europa Liberă

Washington Post: Democrația trebuie sprijinită în Ungaria prin intermediul Radio Europa Liberă

Recent, prim-ministru ungar Viktor Orban acuza diplomații internaționali de complot împotriva sa și a guvernului pe care îl conduce, susținând că există mișcări pentru a-l înlătura de la putere.

Ca urmare a scandalului, postul CNN a fost scos din pachetul oferit de cel mai mare provider de televiziune prin cablu, încă din luna ianuarie. Apoi, în ciuda protestelor, Klubradio, un canal popular de dezbateri, nu a mai primit licenţă şi va fi redus la tăcere în această primăvară.

În acest context, Radio Europa Liberă ar trebui să reînceapă să tranmită în Ungaria, iar țara să se alăture celor 28 de state din fosta URSS, din sudul Asiei, zona Balcanilor sau din Orientul Mijlociu unde se ascultă respectivul post, scriu jurnaliștii de la Washington Post.

Deși este membru NATO, Ungaria riscă în acest moment să devină o dictatură constituțională și se ajungă un paria al Europei, scriu jurnaliștii care oferă şi trei motive pentru o relua emisiile REL în ţara respectivă.

Primul ar fi că Ungaria nu mai dispune de o presă independentă. Apoi, există riscul ca statele vecine să preia „modelul” iar antidemocratice ale lui Orban ar putea încuraja politicienii ”din statele vecine România şi Slovacia să imite combinaţia de sentimente xenofobe şi refuzul dezbaterii libere în presă”. Al treilea motiv este că Ungaria nu trebuie lăsată să devină un avanpost al dictaturii din Rusia.

„Reînvierea serviciului Radio Europa Liberă pentru Ungaria ar putea constitui un pas crucial pentru a promova valorile corecte şi decente în Ungaria şi pentru a proteja investiţiile democratice din Europa centrală şi de est”, consideră jurnaliștii de la Washington Post.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)