E OFICIAL! ‘Dodon lucrează pentru Rusia.’ Parlamentul Moldovei vrea investigarea preşedintelui pentru TRĂDAREA de ţară

E OFICIAL! ‘Dodon lucrează pentru Rusia.’ Parlamentul Moldovei vrea investigarea preşedintelui pentru TRĂDAREA de ţară

Igor Dodon „lucrează pentru Rusia”, fapt pentru care autoritățile ar putea iniția o „investigație de proporții” pentru „trădare de patrie”, a afirmat președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, într-un interviu, citat de Deschide.md.

Potrivit acestuia, în R. Moldova președintele are un rol „decorativ”, dar chiar și așa acesta apără Kremlinul la orice decizie luată de către Chișinău prin care sunt contestate abuzurile Moscovei.

Pot să vă dau un exemplu în acest sens. Noi am adoptat în decembrie Legea contra propagandei. Noi nu am interzis canalele rusești, dar emisiunile informativ-analitice. Astfel, populația poate urmări filme, concerte… Consiliul Coordonator al Audiovizualului a sancționat deja două canale care au încălcat această lege. Dar să revenim la Dodon. Parlamentul a adoptat această lege, dar președintele a refuzat să o promulge. Curtea Constituțională a decis că spicherul (președintele Parlamentului) poate promulga legile. De trei ori președintele a fost suspendat și am semnat eu”, spune Candu.

El este convins că Dodon lucrează pentru Moscova, ceea ce este un lucru foarte vizibil: „Lucrează pentru Rusia.(…)Sigur că lucrează. Ce, acest lucru nu se vede?”.

Întrebat de către gazetarul ucrainean de ce Dodon nu este tras la răspundere pentru „trădare de patrie”, Candu a anunțat că acțiunile lui Dodon urmează a fi investigate și riscă chiar să-și piardă funcția.

Poate și pentru trădarea de patrie. Cred că va veni timpul și contextul potrivit pentru a iniția o investigație în Parlament. Dar trebuie să înțelegeți că această anchetă trebuie să ducă spre ceva. Poate va fi și suspendat, dar se poate doar pentru 30 de zile. După 30 de zile urmează să organizăm un referendum. Deocamdată, dânsul este destul de popular. Astfel, noi așteptăm ca lucrurile să se schimbe. Vom începe o investigație de proporții. Apropo, dânsul a zburat cu un avion charter, plătit de oameni de afaceri ruși, la Sankt Petersburg. Acest lucru va avea efect asupra reputației sale. Din acest motiv ne gândim să inițiem o anchetă în Parlament”, explică președintele legislativului.

Întrebat când va fi inițiată ancheta respectivă, Candu a spus: „Putem iniția această anchetă acum”.

Candu a mai spus că e problema lui Dodon faptul că pare „ridicol”: „El nu este primit nici măcar de vecini. În special pentru pentru declarațiile sale stupide privind Crimeea”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`