Accident grav marţi dimineaţa, pe DN 22, în zona localităţii Mineri, judeţul Tulcea, în care au fost implicate un autoturism şi două autobuze.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, impact în urma căruia a rezultat rănirea acestuia.
Şoferul unui autobuz, curios de cele întâmplate, a frânat brusc, moment în care un alt autobuz care circula în spatele său a intrat în coliziune cu acesta, conducătorul primului autobuz fiind de asemenea victimă a evenimentului, mai arată sursa citată.
Circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers, în vederea acordării de îngrijiri medicale necesare şi pentru efectuarea cercetării locului faptei.Potrivit primelor informaţii, în accident au fost implicate 4 victime, cu vârste între 25 şi 44 de ani, toate conştiente la momentul sosirii ambulanţei, scrie Ziua de Constanţa. De asemenea, a fost doborât un stâlp de electricitate.
La locul accidentului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială SMURD şi 11 subofiţeri.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.