Tăriceanu, despre mitingul de sâmbătă: Am avut participanţi care reflectă profilul întregii Românii

Tăriceanu, despre mitingul de sâmbătă: Am avut participanţi care reflectă profilul întregii Românii

Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat extrem de mulţumit de cum s-a desfăşurat mitingul de sâmbătă seară, organizat de PSD, dar la care a aderat şi ALDE.

Acesta a ţinut să le transmită contestatarilor că la această manifestaţie au participat oameni care reflectă toate categoriile sociale din România, fiind imposibil să fie o ţară în care să iasă doar oameni de afaceri.

„Estimările noastre ne indică o participare de 250.000 de oameni. (…) Spre deosebire de alte situaţii când am mai organizat mitinguri, de data aceasta am văzut o participare care a depăşit estimarea noastră şi asta arată că oamenii conştientizază care sunt pericolele pentru democraţia românească şi ccea ce noi numim domnia legii.

Ceea ce am spus aseară readuc aminte şi astăzi. Sunt mii de romani care au căzut nevinovaţi în această campanie furibundă şi nu ştiu ce a fost în mintea celor de la SRI şi DNA care în loc să caute adevăraţii duşmani ai României, i-au găsit vinovaţi pe români.

Nu mă surprinde această vânătoare, în fond aseară noi am avut participanţi la miting care reflectă profilul întregii Românii. Nu există în nicio ţară din lume ca ţara respectivă să fie reprezentată numai de oameni de afaceri. Avem din toate categoriile sociale, ceea ce este normal”, a declarat Tăriceanu la RTV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`