Declarațiile lui Sloane Stephens, adversara Simonei Halep în finala de la Roland Garros, încing spiritele. Americanca a subliniat un detaliu înaintea duelului cu Simona, pe care mulți l-au perceput drept o aroganțăîn condițiile în care a făcut referire la cea mai mare dezamăgire din cariera româncei.
„Niciun avantaj pentru Halep pentru că eu am un titlu, iar ea nu are nicunul”, a spus Sloane, referindu-se la cele trei finale majore pierdute de Halep, două la Roland Garros (în 2014, cu Şarapova, şi în 2017, cu Ostapenko) şi una la Austalian Open (contra lui Wozniacki, în acest an), scrie prosport.ro.
La fel ca Halep, Stephens nu se gândeşte foarte mult la poziţia din clasament, deşi urmează să urce până pe locul al patrulea după Roland Garros, turneu la care, până în acest an, avea patru prezenţe în optimile de finală: „Obiectivul meu a fost top 10. Eram pe locul 11 şi era important. Acum îmi voi reaminti de fiecare dată când sunt pe 10 că e un lucru important. Eu nu cred că-i pasă cuiva de asta, sincer”, a mai spus jucătoarea din America.