Duhovnicul Mina Dobzeu, unul dintre cei care au avut curajul să înfrunte sistemul comunist și cel care l-a botezat pe marele cărturar Nicolae Steinhardt în timp ce se afla în închisoare, a murit.
Numit și sfântul temniţelor comuniste care l-a înfruntat pe Ceauşescu, Dobzeu s-a stins din viață, joi, în chilia sa din cadrul Mănăstirii ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Catedralei Episcopale Huși.
Părintele Mina Dobzeu s-a născut pe 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna, din Republica Moldova.
La vârsta de 13 ani intră ca frate de mănăstire laMănăstirea Hâncu, unde rămâne până în 1938. Este trimis apoi laMănăstirea Căldărușanivreme de 2 ani pentru a face ucenicia în sculptură bisericească. Se întoarce în 1940 acasă și găsește locul pustiit de ocupația sovietică. A luptat pe front la Timișoara și apoi în Ungaria. Este veteran de război al Armatei Române, potrivit Wikipedia.
După război urmează cursurile Școlii de Cântăreți (4 ani) la Constanța, apoi Seminarul Teologic (5 ani) laMănăstirea Neamțși facultatea de Teologie de 4 ani la București. În anul 1946 este tuns în monahism laSchitul Brădicești, în Episcopia Hușilor, fiind hirotonit ierodiacon în 1948.
În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală;
În anul 1955 a primit Sfânta Taină a preoției. A slujit 5 ani laMănăstirea Niculași în Parohia Jimbor – Cluj, cel mai mult activând ca preot la Schitul Brădicești.
În 1957 a început să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, dar în 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii, scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal.
A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării. La Jilava s-a întâlnit cu iluștri oameni de cultură ai vremii:Constantin Noica,Nicolae Steinhardt,Dinu Pillat,Alexandru Paleologu,Sergiu Al. George, iar la Gherla cuAlexandru Zub,Alexandru IvasiucșiVasile Vasilache, cel din urmă ajuns vicar al Episcopiei Românești din New York.
Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a convertit la credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt. A ieșit din închisoare în 1964.
Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica laMănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși- Catedrala episcopală. Între anii 1978-1988 fost stareț al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși.
Studiile le începuse în anii 1957-1959, au fost continuate ulterior, părintele obținând titlul de licențiat al Facultății de Teologie în 1971.
În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct luiNicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul în comunism.
Între anii 1996-2002 a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar al Episcopiei Hușilor.
De-a lungul anilor a scris 12 cărți.