Aflat la Bruxelles pentru summit-ul de primăvară al liderilor europeni, președintele Traian Băsescu a declarat, după semnarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, că prin documentul semnat astăzi România se alătură statelor UE pentru creșterea nivelului de integrare.
”Ne-am raliat unui efort comun al creșterii nivelului de integrare. Euro nu e numai moneda statelor euro, este moneda UE” consideră Băsescu.
”Tratatul stabilește un nou pas, extrem de important, în ceea ce privește integrarea politicilor economice” a spus președintele.
Procesul se va realiza pe două căi: ”creșterea gradului de armonizare politică la nivelul UE și creșterea controlului institiților UE în privința politicilor fiscale” a precizat Băsescu.
Prin semnarea acestui tratat, Comisia Europeană devine un ”jandarm” în monitorizarea prevederilror fiscale.
”Cele 25 de state semnatare împart contolul național pe buget și fiscalitate cu CE care își face rolul de jandarm al respectării elementelor tatatului.”
De asemenea, în cadrul întrunirii s-a discutat închiderea tuturor misiunilor diplomatice din Siria, însă nu s-a ajuns la un acord comun. În schimb, poziția României este una de condamnare a incidentelor din respectiva țară, a subliniat președintele.
”România a susținut condamnarea severă a regimului de la Damasc pentru crimele ce se petrec în Siria. Cei responsabili de mascarul din Siria vor trebui să răspundă în fața legilor rinternaționale” consider șeful statului.
Liderii din 25 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat vineri pactul de guvernanță fiscală care stabilește anumite criterii de control al deficitului structural al țărilor semnatare.