PMP acuză PSD-ALDE de incompetență și amatorism. Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară (OTPMP) critică programul guvernamental „Investește în Tine”.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții OTPMP susțin că anunțul vicepremierului Viorel Ștefan, privind lansarea programului „Investește în tine” – împrumuturi fără dobândă garantate de stat este ultima mostră de populism oferită de PSD–ALDE.
Redăm mai jos comunicatul integral
Ultima mostră de populism oferită de PSD-ALDE este reprezentată de anunțul vicepremierului Viorel Ștefan, privind lansarea programului „Investește în tine” – împrumuturi fără dobândă garantate de stat. Acest program care va fi adoptat săptămâna viitoare, printr-un act normativ, de Guvern, va oferi tinerilor care sunt la studii, fără a avea un loc de muncă, acces la împrumuturi fără dobândă, garantate de stat, de 40.000 de lei pentru educaţie, sănătate, sport şi cultură, creditul putând creşte cu alte 20.000 de lei dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului, nefiind însă vizaţi doar tinerii, numărul persoanelor eligibile pentru a luat un credit prin acest program fiind de 8 milioane. Pentru persoanele între 26 şi 55 de ani, valoarea creditului este de 35.000 de lei, dar poate fi extins cu 20.000 lei dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului.
La o mică analiză asupra programului propus de guvern putem observa de departe superficialitatea cu care a fost realizat. Prin aceste promisiuni, în fond alte minciuni uluitoare marca PSD-ALDE, putem spune că „gura pacatosului adevăr grăiește”!
Ce încurajează acest program? Ne încurajează să ne împrumutăm pentru a ne putea asigura și salva sănătatea, să ne împrumutăm să putem duce copiii la cămine și grădiniță, să ne împrumutăm să putem termina o școală, să ne împrumutăm pentru a ne permite un calculator, cărți și alte materiale didactice, pentru a face sport, pentru a ne culturaliza și așa mai departe! Mai exact încurajează dependența de stat.
Ce înseamnă toate aceste lucruri? Înseamnă faptul că actuala guvernare își recunoaște limitele, recunoaște falimentul PSD-ului față de poporul român. Toate măsurile populiste luate ani la rând de PSD au făcut ca inevitabilul să se producă: Statul român nu mai poate avea grijă de nimeni și de nimic, nu mai poate garanta o viață sănătoasă, un loc de muncă și un trai decent!
Totodată trebuie menționat și faptul că actuala guvernare nu și-a pierdut obiceiul de a trece proiecte cu impact semnificativ asupra populației prin ordonanță de urgență fără nicio consultare publică în prealabil.
Organizația de Tineret a PMP, întrunită în ședința Colegiului Național în 02 iunie 2018 la București, își manifestă îngrijorarea față de măsurile iresponsabile luate de guvernarea PSD – ALDE în ceea ce privește tinerii din România și de modul în care guvernarea decide ca un astfel de program, cu un impact semnificativ asupra tinerilor, poate să fie propus spre adoptare prin Ordonanţă de Urgenţă fără o consultare prealabilă.
“Un astfel de program poate duce la scăderea masivă a bugetului alocat de statul român pentru educaţie şi la o creştere majoră a taxelor de şcolarizare. Să nu mai vorbim și despre faptul că acest program ar trebui să plece de la întrebarea: Avem educație financiară în România? Din păcate la acest capitol stăm cel mai prost, țara noastră fiind codașă în toate clasamentele de profil realizate în ultimii ani. Cine garantează că un tânăr care are acum 16 ani și primește un împrumut de 40.000 de lei îl poate restitui peste 10 ani? Cred că soluția cea mai sănătoasă pentru a ajuta tineri dar nu numai, nu este încurajarea lor în a face împrumuturi, ci realizarea de investiții guvernamentale în sănătate, în educație, în cultură, crearea de locuri de muncă, corelarea învâțământului cu oferta de muncă și așa mai departe”, a declarat Ing. Marius Lucian Lupu, candidatul la funcția de Președinte al OT PMP la Congresul din 07 iulie 2018.
Reamintim că grupul cel mai vulnerabil din rândul categoriei de vârstă 14-35 de ani este reprezentat de tinerii NEETs cu vârsta între 16-24 de ani, tineri care nu sunt încadrați pe piața forței de muncă și nici nu mai continua studiile, pentru care avem la dispoziție fonduri europene nerambursabile prin intermediul Programului Operațional Capital Uman pe care Guvernul României nu reușește să îi utilizeze în mod adecvat.