Prim-ministrul Landului Bavariei, Markus Söder, a vorbit sâmbătă despre importanța întăririi luptei împotriva corupției din România, în discursul pe care l-a susținut la Munchen, în cadrul ceremoniei în care președintelui Klaus Iohannis i-a fost acordat premiul ,,Franz Josef Strauss”, oferit de fundația germană ,,Hanns Seidel”.
România trebuie să renunțe la vechile obiceiuri, deoarece tinerii români speră la o evoluție a țării și o apropiere de Europa, a atras atenția oficialul bavarez.
„De mulți ani există o relație deosebită între Bavaria și România. De mulți ani relațiile cu România sunt pe ordinea de zi a Bavariei, cu rezultate foarte bune. E o onoare deosebită pentru noi că sunteți aici ca președinte al României, cât și ca sas. Noi avem experiență în ceea ce privește relația cu șasii și șvabii, dobândită și prin venirea românilor în Germania. Cu alte națiuni ne-am certat, au fost agresiuni, în schimb cu șașii și șvabii am avut o relație foarte bună. Eu sunt membru plătitor la Organizația Sașilor din Transilvania și vreau să amintesc acest lucru aici. Când ați devenit președinte ne-am gândit că va fi greu, va fi o cale grea. Ne-am gândit nu atât că ați fi sas, ci ne-am gândit la istoria României, la evoluția ei, dar România a reușit să facă pași spre Europa. Un lucru important e lupta împotriva corupției și a vechilor obiceiuri. Mă gândesc la oamenii tineri care își pun speranțele în evoluția României. România poate fi o țară interesantă numai în contextul existenței luptei anticorupție, o luptă care nu s-a încheiat aici, ea trebuind să se întărească”, a declarat premierului Landului Bavariei.
Markus Söder a vorbit și despre proovările cu care se confruntă Europa în acest moment și a condamnat tendințele populiste.
„Din exterior partenerii nu se mai țin de promisiuni. Aveam chestiunea taxelor vamale. Sunt diverse provocări în Europa și de aceea trebuie să ne gândim la problemele cu care se confruntă. Trebuie să ne gândim și la relația cu China. În fine, sunt provocări pentru Europa și din interior și din exterior. Ceea ce mă deranjează la populiști nu sunt promisiunile pe care le fac, ci ura care rezultă. Când vedem câtă ură și agresivitate rezultă ne dăm seamă că trebuie să facem față unei noi provocări. Noi, democrații trebuie să avem curaj și speranță, iar speranța dumneavoastră o radiați. Mă refer și la lupta dumneavoastră anticorupție. Mult succes și în calitatea țării dumneavoastră de a asiura președinția Consiliului UE de anul viitor. Cel care a primit premiul Franz Josef Strauss, aceluia nu i se mai poate întâmpla nimic. Încă o dată, felicitări”, a mai spus oficialul din Bavaria.
Preşedintele Klaus Iohannis a primit, sâmbătă, la München, premiul „Franz Josef Strauss” din partea Fundaţiei ”Hanns Seidel”.
În discursul pe care l-a susținut le ceremonia care a avut loc la Palatul Regal din München, șeful statului a vorbit despre relațiile puternice dintre România și Germania, punând accent pe ideea că UE trebuie să-și păstreze unitatea, ”valorile şi principiile fundamentale şi să identifice căi concrete pentru a fi mai apropiată de cetățenii săi”. (Detalii AICI)