Sediul PSD din Timișoara a fost atacat cu cocktailuri Molotov.Autorii sunt necunoscuti.
Trei sticle au fost puse chiar pe trotuarul aflat peste drum de sediul PSD Timiș și ardeau la ora 9:15, iar altele erau explodate chiar în fața sediului. La ora 10, omul care a văzut toate acestea a sunat la Poliția Locală, care, inițial, a spus că va trimite în zonă o echipă Retim, conform tion.ro.
„Eu am trecut inițial pe pistă la ora 9:15 și fitilul de la una din sticlele de pe pistă ardea. Nu știu ce este în interiorul sticlelor și nici nu am pus mâna pe ele. Peste drum, chiar în fața sediului PSD se vede cum 3 sticle au explodat. Am anunțat Poliția Locală la ora 10, iar doamna de la telefon s-a supărat pe mine că nu știam adresa sediului PSD – de notat că nici dânsa nu știa. Mi-a spus că va trimite Retimul, iar când a văzut că sunt surprins de ceea ce a zis a mai spus că «desigur, înainte va trimite un echipaj». Cert este că la ora 11 nu fusese nimeni pe acolo”, a scris cititorul către tion.ro.
Contactați de tion.ro, reprezentanții PSD Timiș au confirmat incidentul. Ei au comunicat că la acea oră nu se afla nimeni în sediu. Președintele PSD Timiș Călin Dobra a fost informat despre acest incident și rămâne de văzut dacă filiala va depune plângere la Poliție.
Foto:Inquam Photos / Virgil Simonescu
Foto:Inquam Photos / Virgil Simonescu
Foto:Inquam Photos / Virgil Simonescu
Foto:Inquam Photos / Virgil Simonescu