Viorica Dăncilă, despre o eventuală moțiune de cenzură: Nu am NICIO EMOŢIE (FOTO, VIDEO)

Viorica Dăncilă, despre o eventuală moțiune de cenzură: Nu am NICIO EMOŢIE (FOTO, VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Viorica Dăncilă a vorbit, miercuri, despre moţiunea de cenzură pe care PNL a anunţat că intenţionează să o depună.

Şefa Guvernului s-a arătat sigură pe ea, precizând că nu are „nicio emoție” în ceea ce privește șansele de reuşită ale unui astfel de demers.

„Nu am nicio emoție. Cred în colegii parlamentari, cred în votul românilor. Când vorbim de democrație trebuie să avem în vedere în primul rând votul românilor, care au votat o coaliție de guvernare”, a afirmat Viorica Dăncilă.

În ceea ce priveşte „hemoragia” de parlamentari din PSD către partidul lui Victor Ponta, Pro România, premierul s-a limitat să precizeze: „Nu vreau să vorbesc despre plecările din PSD. O să-i judece românii, nu vreau să-i judec eu. Ați văzut că au fost și veniri în PSD”.

Viorica Dăncilă a fost prezentă, miercuri, în Vrancea, la punerea în funcțiune a Stației de Pompare și Repompare 5 Haret din Amenajarea complexă Ruginești-Pufești-Panciu, alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi de preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan.

(Foto: Inquam Photos / George Calin)

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`