Condamnare SPECTACULOASĂ pentru grup de ROMÂNI ce conduceau BORDELURI în Londra! Câţi ANI vor sta după gratii

Condamnare SPECTACULOASĂ pentru grup de ROMÂNI ce conduceau BORDELURI în Londra! Câţi ANI vor sta după gratii

Sentinţă maximă dată de o instanță londoneză pentru patru români care aveau o rețea de bordeluri în capitala britanică și plasau femei traficate din România, scrie getwestlondon.co.uk.

Georgian Marinescu, 25 de ani, Georgiana Marcovici, 31 de ani, Stefăniţă Miron, 24 de ani, şi Mihai Marin, 23 de ani, au fost condamnați la 20 ani de închisoare pentru exploatarea femeilor în perioada ianuarie 2013 şi septembrie 2017. Membrii bandei controlau proprietăţi în Ealing, Park Royal, Stanmore, Golders Green, Colindale, Barnet, Hendon şi Watford.

Douăsprezece femei au depus mărturie în timpul procesului şi au declarat că plăteau mare parte din banii câştigaţi celor patru români pentru privilegiul de a lucra în bordelurile lor. Banii făcuţi din prostituţie ar fi fost trimişi liderului reţelei din România, care în prezent este judecat separat de autorităţile române, notează getwestlondon.co.uk.

Din datele adunate de procurorii britanici, au fost efectuate transferuri de peste 500.000 de lire sterline în legătură cu această reţea infracţională.

După un proces care a durat opt săptămânii, acuzaţii au fost găsiţi cu toţii vinovaţi de conspiraţie pentru a controla o reţea de prostituţie pentru a obţine profit şi de conspiraţie pentru a transfera proprietăţi ilegale.

Marinescu, din Colindale, închiria proprietăţi şi ridica femeile de la aeroport după ce în prealabil le plătea biletele de avion. Tot el efectua plăţi pentru site-urile pentru adulţi. El a fost condamnat la nouă ani de închisoare.

Marcovici, care avea domiciliul în Watford, plătea chirie pentru proprietăţi, încărca profilele pentru site-urile care vindeau servicii sexuale, făcea programări pentru femei şi le ducea cu maşina între bordeluri. De asemenea, ea a transferat mari cantităţi de bani în România. Ea a primit o sentinţă de trei ani de închisoare.

Miron, cu domiciliul în Barnet, era responsabil pentru crearea şi actualizarea profilelor de pe site-urile pentru adulţi pe care grupul le folosea pentru a vinde servicii sexuale. Şi el a transferat bani în România şi a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Marin, cu domiciliul în Watford, şi-a încurajat prietena să se prostitueze, le-a făcut fotografii femeilor pentru profilele lor de pe site-uri şi era şi cel pe numele căruia era înregistrată maşina grupului. El a primit o sentinţă de cinci ani de închisoare.

Procuroarea Lynette Woodrow a declarat vineri, cu prilejul pronunţării sentinţei, că fiecare dintre condamnaţi “au jucat un rol important în această afacere criminală profitabilă şi la scare mare”.

Sarcinile necesare pentru a conduce o astfel de franciză includeau recrutarea de lucrătoare sexuale, aranjarea zborurilor lor în Marea Britanie, administrarea de proprietăţi, crearea de profile pentru site-urile pentru adulţi şi transferarea de mari sume de bani către liderul reţelei din România. În fiecare săptămână, grupul muta femeile de pe o proprietate pe alta pentru a-şi maximiza profiturile”, a mai spus ea.

Investigaţia poliţiei metropolitane, care a fost asistată de serviciul român pentru combaterea crimei organizate şi a terorismului, a dus la organizarea unor raiduri la patru dintre proprietăţile grupului pe 19 septembrie anul trecut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`