Simona Halep, în topul celor mai influente personalităţi sportive ale anului 2018. Pe ce loc se află sportiva noastră şi pe cine devansează

Simona Halep, în topul celor mai influente personalităţi sportive ale anului 2018. Pe ce loc se află sportiva noastră şi pe cine devansează

Jucătoare română de tenis Simona Halep nu se află doar doar în top WTA, ci şi în clasamentul celor mai influente personalităţi sportive ale anului 2018 realizat de ESPN.
Din cele 100 de personalităţi nominalizate de ESPN, doar 12 sunt femei.

Simona Halep (1 WTA) este a șasea pe lista femeilor, situându-se, la nivel general, pe locul 77, românca reușind să le depășească pe schioara Lindsey Vonn (locul 95) şi pe jucătoarea de tenis Victoria Azarenka (locul 98).

Pe primele trei poziții ocupate de femei se află Serena Williams (locul 12 în clasamentul general), Maria Sharapova (locul 21) şi Venus Williams (locul 48).
Pe lista al celor mai influente 100 de personalităţi sportive ale anului 2018 se mai află Caroline Wozniacki (66) și Sania Mirza (100).
Celelalte femei din Top 100 sunt: jucătoarea de badminton Saina Nehwal (50), fotbalista Alex Morgan (88), înotătoarea Fu Yuanhui (89) și jucătoarea de golf Michelle Wie (97).

Topul realizat de ESPN este calculat în funcţie de 3 factori: cât de căutat este numele sportivului pe Google, câștigurile din contractele de publicitate şi câţi urmăritori are pe rețelele de socializare, scrie hotnews.ro.

Fotbalistul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) se află pe primul loc în clasamentul general, fiind urmat de starul NBA LeBron James și de argentinianul Lionel Messi (Barcelona).
Serena Williams se regăseşte şi pe locul trei în topul celor mai faimoși jucători de tenis, fiind depășită de Roger Federer și Rafael Nadal.

Puteţi consulta AICI topul celor mai influente 100 de personalităţi sportive ale anului 2018.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră