Scandal imens la Bruxelles pe reducerea fondurilor europene. Numeroşi europarlamentari acuză Comisia Europeană de minciună

Scandal imens la Bruxelles pe reducerea fondurilor europene. Numeroşi europarlamentari acuză Comisia Europeană de minciună

Un imens scandal a izbucnit, miercuri, la Bruxelles, în jurul viitorului buget al Uniunii Europene.
Numeroși europarlamentari au acuzat Comisia Europeană că dă dovadă de lipsă de transparenţă în prezentarea propunerilor privind acest buget. Ei susţin că forul comunitar ar ascunde adevărata anvergură a diminuării avute în vedere pentru fondurile alocate politicii de coeziune şi politicii agricole comune.

„Propunerea Comisiei este o poveste frumoasă, dar nu una adevărată”, a spus eurodeputata socialistă Isabelle Thomas, co-raportoare a Parlamentului European pentru cadrul bugetar multianual al UE pentru perioada 2021-2027, scrie Agerpres, citând AFP.

Nemulţumit a fost şi eurodeputatul Jan Olbrycht, membru al grupului PPE şi de asemenea co-raportor pentru acest dosar.
„Nu suntem mulţumiţi, mai ales atunci când cifrele nu reflectă acelaşi tablou pe care l-a prezentat Comisie”, a spus el referindu-se la propunerile prezentate de Comisia Europeană pe 2 mai, care prevăd pentru viitorul buget multianual al UE o diminuare cu 5% a fondurilor alocate politicii agricole comune şi cu 7% a celor alocate politicii de coeziune.

Potrivit unei analize a serviciilor Parlamentului European, diminuarea fondurilor avută în vedere pentru politica de coeziune ar fi pe ansamblu de 10%, însă această reducere ar ajunge la 45% pentru fondurile alocate ţărilor cele mai puţin dezvoltare ale UE.
În ceea ce priveşte politica agricolă comună, diminuarea fondurilor alocate acesteia este estimată de aceleaşi servicii la peste 15% – respectiv peste 10% pentru plăţile directe către agricultori şi peste 25% pentru fondurile consacrate dezvoltării rurale.

Evaluarea diferită a Parlamentului European faţă de cea a Executivului comunitar rezultă din metodologii de calcul diferite.
Spre exemplu, eurodeputaţii consideră că efectele inflaţiei nu ar trebui incluse în compararea actualului buget (2014-2020) cu cel viitor (2021-2027). Mai mult, europarlamentarii afirmă că Executivul comunitar a luat în considerare în unele din calculele sale şi contribuţia Marii Britanii, care nu va mai exista în viitorul cadru bugetar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`