Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, reacționează în urma discursului susținut la ONU de șefa DNA Laura Codruța Kovesi. După ce aceasta a declarat la dezbaterea organizată la sediul Națiunilor Unite că ”sistemul de justiție s-a confruntat cu atacuri prin știri false sau prin declarații publice de natură să slăbească încrederea în justiție”, Toader a ținut să sublinieze că achitările, conflictele juridice de natură constituţională, dosarele în care a survenit prescripţia sau abuzurile nu sunt „ştiri false”.
„Numeroase achitări, mai ales din ultimul timp, cele trei conflicte juridice de natură constituţională provocate în mai puţin de un an de zile, faptul că în multe dosare a survenit prescripţia răspunderii penale şi nu s-au rezolvat în termenul acela rezonabil, abuzurile pe care le vedem cu toţii, faptul că un procuror sau altul ieri era de elită, lăudat, apreciat, şi azi e anchetat la rândul lui pentru represiune nedreaptă sigur nu sunt ştiri false. Dacă vrem să fim oneşti, trebuie să prezentăm bunele şi relele care caracterizează sistemul de justiţie din România, bunele şi relele care caracterizează DNA-ul. Să vedem dacă într-un stat de drept principul, exigenţa, binele public care rezultă din statul de drept permit ca pentru X cazuri bine rezolvate să se tolereze numeroasele achitări, abuzuri şi toate celelalte. Părerea mea este că nu”, a declarat Toader la România TV.
Prezentă la ONU, la o dezbatere care marchează împlinirea a 15 ani de la Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției, Laura Codruța Kovesi a precizat că cea mai mare provocare, în România, este acum păstrarea independenței judecătorilor și procurorilor
„Au existat încercări repetate de a modifica legislaţia anticorupţie pentru a limita instrumentele legislative folosite de procurorii anticorupţie sau dezincriminarea unor fapte. Au fost situaţii în care s-a refuzat ridicarea imunităţii politicienilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie. Pe lângă aceste încercări, întregul sistem de justiţie s-a confruntat cu atacuri prin ştiri false sau prin declaraţii publice de natură să slăbească încrederea în justiţie. Cea mai mare provocare în România este acum păstrarea independenţei judecătorilor şi procurorilor şi stabilitatea legislativă, acestea fiind vitale pentru ca procurorii anticorupţie să fie eficienţi”, a spus Kovesi în discursul său.