Eveniment
Victor Becali a ajuns de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce i s-a făcut rău în închisoare.
La începutul lunii mai, Tribunalul București decidea că fostul impresar FIFA va rămâne în arest, respingând cererea sa de eliberare condiționată.
Victor Becali a fost condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare în dosarul mitei pentru dosarul Transferurilor. În același dosar, mai mulți oameni de fotbal, printre care și Ioan Becali, au fost acuzați că au dat bani judecătoarei Geanina Terceanu pentru soluția de achitare dispusă în primă instanță, scrie evz.ro.
Atât Ioan Becali cât și Victor Becali au revenit în pușcărie, Ioan Becali fiind încarcerat la Penitenciarul Slobozia, iar Victor Becali la penitenciarul Rahova.