Israelul este prima țară din lume care folosește în atacuri avionul F-35, invizibil pe radar

Israelul este prima țară din lume care folosește în atacuri avionul F-35, invizibil pe radar

Israelul a devenit prima ţară din lume care a folosit în operaţiuni de luptă modelul de avion invizibil pe radar F-35 de producţie americană.
Anunţul a fost făcut de şeful forţelor aeriene israeliene, conform contului oficial de Twitter al armatei.

„Am efectuat prima lovitură din lume pornită de la un F-35. Zburăm cu avioanele F-35 peste tot în Orientul Mijlociu şi am atacat deja de două ori pe două fronturi diferite”, a mai declarat general-maiorul Amikam Norkin, într-un discurs în faţa şefilor a 20 de forţe aeriene străine reuniţi în Israel, conform presei locale.
Generalul a prezentat şi o fotografie cu un avion F-35 al Israelului zburând deasupra Beirutului.

Produse de Lockheed Martin Corp, avionul F-35 este cunoscut şi ca modelul Joint Strike Fighter, iar în Israel, prin denumirea sa ebraică ”Adir” (”Măreţul”), scrie Agerpres.
Israelul este prima ţară, în afara SUA, care a achiziţionat avioane F-35. În decembrie 2016, a primit primele două avioane dintr-o comandă totală de 50. Conform presei israeliene, cel puţin nouă avioane au fost livrate până acum.

Israelul susţine că a desfăşurat zeci de atacuri în Siria asupra unor presupuse amplasamente sau transferuri de arme ale Iranului către forţa de gherilă Hezbollah în Libanul vecin.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`