Sediul central al Partidului România Mare a fost spart, hoţii sustrăgând mai multe bunuri, precum şi documente privind activitatea PRM, informează marţi un comunicat de presă al formaţiunii politice.
În urma sesizării făcute de reprezentanţii partidului, poliţiştii au constatat intrarea prin efracţie în sediul PRM, precum şi lipsa unor bunuri materiale.
„Există, de asemenea, suspiciunea că cei care au spart sediul au sustras documente importante ale organizaţiei, dat fiind că dulapul de metal în care se aflau acestea a fost găsit deschis, iar multe dosare cu documente – răvăşite pe podea. Este posibil ca spargerea să fi fost dată cu scopul sustragerii de documente, lipsa bunurilor din sediu fiind doar o acoperire, după cum a declarat unul dintre cei prezenţi la locul faptei. Sursa citată, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, este de părere că hoţii au venit la comandă, au ştiut clar ce căutau şi, în plus, furtul bustului din bronz al lui Lucian Blaga, foarte greu de altfel, denotă că nu a fost doar un singur făptaş”, susţin cei de la PRM în comunicatul citat.
Conform comunicatului, urmare a unui prim inventar, s-a constatat lipsa mai multor bunuri, dintre care un candelabru din biroul fostului preşedinte PRM Corneliu Vadim Tudor şi bustul din bronz al lui Lucian Blaga. Mai lipsesc bateriile de la chiuvetele din sediu, precum şi robinetele de la calorifere. Nu se cunosc deocamdată documentele care au fost sustrase, în acest moment inventarierea fiind în plină desfăşurare, precizează sursa citată.