SUEDIA, campioană mondială pentru al doilea an consecutiv la HOCHEI PE GHEAȚĂ

SUEDIA, campioană mondială pentru al doilea an consecutiv la HOCHEI PE GHEAȚĂ

Echipa Suediei şi-a păstrat, cu emoţii, titlul de campioană a lumii la hochei pe gheaţă, învingând cu scorul de 3-2 după loviturile de departajare echipa Elveţiei, în finala Campionatului Mondial desfăşurată duminică seara la Copenhaga.

Hocheiştii din Ţara Cantoanelor au condus de două ori în finală, însă scandinavii au reuşit să egaleze de fiecare dată. Cele două echipe nu s-au putut departaja în prelungiri, fiind necesare loviturile de departajare, la finalul cărora Suedia şi-a trecut în palmares al 11-lea titlu mondial. Un succes logic pentru o formaţie neînvinsă pe parcursul competiţiei din Danemarca, scrie Agerpres.

Elveţienii, care nu au cucerit niciodată titlul mondial, au eşuat pentru a doua oară într-o finală, după cea din 2013, în care s-au înclinat în faţa aceluiaşi adversar.

În meciul pentru stabilirea ocupantei locului al treilea, echipa Statelor Unite a dispus cu scorul de 4-1 de reprezentativa Canadei, intrând astfel în posesia medaliei de bronz, prima din ultimii trei ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`