Peste 22 de milioane de euro pe un stadion ce nu poate fi folosit: Motivul uluitor pentru care arena din Târgu Jiu nu poate fi inaugurată (VIDEO)

Peste 22 de milioane de euro pe un stadion ce nu poate fi folosit: Motivul uluitor pentru care arena din Târgu Jiu nu poate fi inaugurată (VIDEO)

Ca la noi, la nimenea! Deşi este finalizat, stadionul din Târgu Jiu nu poate fi inaugurat dintr-un motiv incredibil: trebuie realizate lucrările de amenajare exterioară. Contractele pentru execuţia acestora nu au fost semnate până la acest moment.

Stadionul din Târgu Jiu, care are o capacitate de aproape 12.500 de locuri şi a costat peste 22 de milioane de euro, nu poate fi inaugurat mai devreme de luna septembrie 2018. Şi asta pentru că atunci când a fost aprobat planul de construcţie nu au fost planificate şi alocate fonduri pentru amenajarea zonei din jurul arenei.

„Ultima întârziere, cea care ne ţine acum pe loc, este pentru că nu au fost prevăzute de la început invesţiile în amenajările exterioare. Atunci când s-a facut proiectarea stadionului, nu au prevăzut şi amenajările exterioare, tot ceea ce ţine de trotuare, parcări şi aşa mai departe. Au prevăzut doar stadionul în sine ca şi obiectiv. Când s-a terminat construcţia efectivă a obiectivului, şi-au dat seama că exteriorul e al nimănui. Ca să nu cheltuim foarte mulţi bani de la bugetul local, căci presupune costuri foarte mari, Primăria a încercat să obţina finanţarea de la minister. Ceea ce am şi reuşit. Asteptăm să se finalizeze documentaţia. (…) Cum se vor aloca banii, vor începe lucrările.”, au declarat reprezentantii Primariei Târgu Jiu, conform sport.ro.

Aşa că, momentan, una dintre cele mai moderne arene din Romania este finalizată, dar nu poate fi data în folosinţă. Stadionul „Municipal – Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu a avut parte de o reconstrucţie anevoioasă. Iniţial, termenul de finalizare a lucrarilor fusese anunţat pentru sfârşitul lui 2016, iar apoi pentru 31 iulie 2017, pentru ca următoarele date scadente, septembrie 2017 şi martie 2018, să fie şi ele ratate.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card