Mircea Lucescu a scăpat de dosar penal: Procurorii și polițiștii au decis că antrenorul este nevinovat

Mircea Lucescu a scăpat de dosar penal: Procurorii și polițiștii au decis că antrenorul este nevinovat
Foto: evz.ro

Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a scăpat de dosar penal, după ce procurorii și polițiștii au decis că acesta nu este vinovat de accidentul rutier, din ianuarie, în care a fost implicat, potrivit Gândul.

Mircea Lucescu a fost implicat într-un accident rutier pe bulevardul Vasile Milea din Bucureşti, atunci când el a virat fără să se asigure, peste liniile de tramvai, şi a fost acroşat de mijlocul de transport în comun.

Polițiștii au încheiat cercetările în acest caz cu soluția neînceperii urmăririi penale, antrenorul nefiind nici măcar amendat pentru accidentul provocat.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru Mircea Lucescu. S-a considerat că nu există suficiente elemente care să constituie infracţiunea de vătămare corporală, aşa cum este prevăzută de codul penal”, a declarat un oficial din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Fostul primar din Ploiești, Andrei Volosevici, a fost arestat în ultima zi de mandat. Pentru ce este acuzat
20:31 - Oana Roman, atac dur la adresa persoanelor care o jignesc pe Alina Ceușan. „Nu suntem cu nimic mai presus dacă…”
20:12 - Fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor cu Steaua în 1986 vor solicita să fie incluși pe lista foștilor sportivi care primesc o indemnizație lunară. Cât valorează aceasta
20:11 - Diana Șoșoacă: Decizia CCR în privința mea e o adevărată lovitură de stat / Urmează probabil să fiu aruncată și în închisoare și probabil se va reitera Experimentul Pitești. Din păcate, trăim în dictatură (VIDEO)
20:00 - Care este diferența de vârstă între Mihai și Elwira Petre? Cei doi formează un cuplu de peste 20 de ani
19:39 - Câte minute trebuie să mergem, de fapt, pe jos zilnic pentru a trăi mai mult. Studiul care demontează orice mit
19:38 - Virgil Guran (PNL): Această gâlceavă și această luptă între noi și PSD este pe bune. Este reală, nu e nicio regie (VIDEO)
19:28 - Germania consideră că desfășurarea trupelor nord-coreene în Ucraina reprezintă o „escaladare clară”. Cum a reacționat Coreea de Nord
19:26 - Ștefan Pălărie (USR): PSD joacă la mai multe capete, PNL e într-un unghi foarte, foarte prost / Există o strategie de a face orice pentru ca în finala prezidențială românilor să le fie luat dreptul la vot pur și simplu (VIDEO)
18:56 - Un jurnalist român a fost arestat în lipsă de un tribunal rus, pentru că ar fi trecut ilegal granița. Ce pedeapsă riscă acesta