Liderul opoziției israeliene, Itzhak Herzog, a declarat că a fost șocat când a auzit de plângerea penală depusă de Ludovic Orban împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea.
”Sunt absolut stupefiat că o vizită în Israel sau o mișcare diplomatică pentu mutarea ambasadei la Ierusalim poate fi considerată penală. Relațiile cu România sunt foarte importante și toți demnitarii români de la președinte în jos au vizitat Israelul”, a declarat Herzog jurnalistului Attila Somfalvi de la Ynet.co.il, potrivit flux24.ro.
Ludovic Orban a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a liderul PSD Liviu Dragnea. Plângerea, însă, a ajuns la DIICOT.
În plângerea se aduc acuzaţii de înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului pe numele Viorica Dăncilă.
În ceea ce-l privește pe liderul PSD, plângerea vizează doar infracțiunea de divulgare de informații secrete.
Dragnea a susținut că Iohannis, prin intermediul lui Orban, vrea să dea o lovitură de stat și să-și pună propriul guvern, care, probabil, va tăia salariile românilor.