Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lansează acuzaţii grave la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.
Dragnea susţine că, „prin toate declaraţiile pe care le face”, şeful statului „incită la violenţă” şi transmite „un sentiment de nesiguranţă”.
Liderul PSD mai consideră că acest tip de acţiune al lui Iohannis „poate să reprezinte un atac la siguranţa naţională”.
„Eu nu l-am văzut vreodată pe preşedintele României să facă apel la calm. Preşedintele a incitat şi la proteste în permanenţă, a fost şi în piaţă de mai multe ori, prin toate declaraţiile pe care le face incită la violenţă, enervează foarte mult, vrea să transmită un sentiment de nesiguranţă. Eu am spus că acest tip de acţiune poate să reprezinte un atac la siguranţa naţională, pentru că, în momentul în care transmiţi date inexacte, transmiţi mesajul că în România economia nu merge bine, în România salariile nu se plătesc, că obiectivele din programul de guvernare nu se îndeplinesc, că este instabilitate politică, că Guvernul este instabil, există riscul ca anumite investiţii care ar trebui să vină în România nu mai vin pentru că îl aud pe şeful statului”, a declarat, la România TV, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.
Liderul social-democrat a mai spus că nu se află în război cu şeful statului, dar a atras atenţia că va riposta la orice declaraţie sau acţiune ostilă din partea lui preşedintelui.
Dragnea s-a declarat convins că rezultatele guvernării PSD vor fi resimţite în scurt timp, iar acest fapt generează temeri şefului statului.
„Există o temere din ce în ce mai mare, o teamă din ce în ce mai mare, o supărare din ce în ce mai mare generată de faptul că, în scurt timp, adevărul economic, adevărul social, adevărul fiscal va ieşi atât de mult în evidenţă încât toate aceste minciuni nu vor mai putea fi folosite pentru a manipula oameni şi încearcă să facă orice pentru ca guvernarea să fie blocată, acţiunile din parlament să fie fie blocate şi folosesc orice mijloace”, a mai susţinut Liviu Dragnea.