Tehnicianul român Răzvan Lucescu se află în centrul unui scandal, după finala Cupei Greciei, câştigată de echipa sa, PAOK Salonic.
Lucescu Jr. ar fi făcut semne obscene către banca lui AEK Atena, după golul de 2-0 al formaţiei sale, care a stabilit câştigătoarea Cupei Greciei.
Presa din Grecia scrie că antrenorul român a făcut mai multe gesturi către antrenorul lui AEK, Manolo Jimenez, şi că Varela şi Lucescu i-ar fi jignit pe adversari.
„Atmosfera a fost încinsă pe final, după ce Lucescu a dus mâna la pantaloni şi a făcut semne obscene. Acest lucru a declanşat reacţia antrenorului spaniol”, notează gazzetta.gr, conform digisport.
PAOK Salonic a câştigat sâmbătă pentru a doua oară consecutiv Cupa Greciei, învingând în finală pe AEK, pe Stadionul Olimpic din Atena, cu scorul de 2-0, meci în care au fost eliminaţi trei jucători.
Este pentru a şasea oară când formaţia din Salonic reuşeşte să câştige trofeul.
Meciul a avut loc în contextul în care vineri şi sâmbătă au avut loc la Atena violenţe între suporterii celor două echipe.