Teodor Meleşcanu, propunerea lui Traian Băsescu pentru șefia SIE: Am acceptat, m-am autosuspendat din PNL

Teodor Meleşcanu, propunerea lui Traian Băsescu pentru șefia SIE:  Am acceptat, m-am autosuspendat din PNL
Foto: cliqz.com

Senatorul Teodor Meleşcanu a anunțat, luni, că a acceptat propunerea preşedintelui Băsescu de numire la conducerea SIE, precizând că s-a autosuspendat din calitatea de membru PNL.

Am acceptat această propunere considerând că ea poate contribui la consolidarea practicii instituite de preşedintele Traian Băsescu de a numi la conducerea serviciilor de informaţii persoane care fac parte din opoziţia parlamentară şi nu din majoritate şi că renunţarea la această practică, din cauza crizei parlamentare, ar avea un efect negativ asupra evoluţiei pe viitor a sistemului politic românesc”, a declarat Meleşcanu.

Senatorul consideră că amânarea luării unei decizii pe această temă ar putea afecta desfăşurarea normală a activităţii SIE, „instituţie care are un rol esenţial în asigurarea securităţii statului român, împreună cu partenerii din NATO şi UE”.

Am convingerea că echilibrul, pregătirea şi experienţa pe care le am în probleme de securitate internaţională îmi vor permite să mă achit în bune condiţii de o asemenea responsabilitate, la nivel naţional„,a mai declarat senatorul.

Teodor Meleşcanu a anunțat că, începând cu data de 27 februarie, s-a autosuspendat „pe o durată nedeterminată” din calitatea de membru al PNL.

Preşedintele Traian Băsescu l-a propus pe senatorul PNL Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al SIE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`