Președintele Klaus Iohannis a avut sâmbătă o primă reacție după ce România a blocat, împreună cu Cehia și Ungaria, un document al UE care condamnă mutarea Ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Șeful statului a lansat un nou atac la adresa Guvernului precizând că „psd-iștii” au blocat un document la nivel european fără să se consulte cu președintele și a avertizat că prin astfel de acșiuni România riscă să fie scoasă din Europa.
„Iată un nou exemplu, cum PSD guvernează foarte prost, ei s-au folosit, acești psd-iști de lipsa unei clarități în legislația în vigoare și au blocat un document la nivel european fără să se consulte cu președintele. Este a doua oară în care încearcă să facă politică externă după ureche și iese prost. Prin blocarea unei declarații dintr-o dată România este readusă în margimnea UE, împreună cu țări care sunt de esență mai degrabă eurosceptică. Vreau să le reamintesc acestor psd-iști că românii sunt proeuropeni, iar aceste măsuri risca să ne scoată din Europa. Așa ceva nu se poate, nu este admisbil ca PSD, printr-o guvernare după ureche, să ia din ce în ce mai des anumite decizii care sunt convins că sunt dictate de la nivelul partidului, nu de la guvern, și să ne aducă la marginea Europei. Românii își doresc să fie parte integrată din nucleul Europei”, a declarat Klaus Iohannis.
Totodată, președintele a anunțat că îl va invita pe ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleșcanu, pentru a da explicații cu privire la poziția adoptată de România și a subliniat că Ambasada României din Israel nu poate să fie schimbată fără acordul său.
„În ceea ce priveşte cea mai recentă speţă, declaraţia care a fost pregătită de Serviciul de Acţiune Externă al UE, o să îl chem pe ministrul de Externe, ca să îmi explice ce şi cum s-a discutat şi care a fost motivaţia pentru măsura care s-a luat. În privinţa mutării ambasadei nu s-a făcut absolut niciun pas, în nicio direcţie. Ambasada nu poate fi mutată fără acordul meu. Punct! Indiferent cine ce spune”, a mai spus Klaus Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.