Bulgaria construieşte autostrăzi de două ori mai ieftine decât România

Bulgaria construieşte autostrăzi de două ori mai ieftine decât România

Autostrăzile construite de către vecinii noştri de la sud sunt cele mai ieftine din Europa. O spune ministrul bulgar al Dezvoltării, Nikolay Nankov.

Acesta a prezentat cifre care arată că bulgarii plătesc de două ori mai puțin decât România pentru un kilometru de autostradă, respectiv 3.1 milioane de euro față de 6.3 milioane, conform novinite.com.

Aceste cifre au fost prezentate în Parlamentul bulgar când ministrul a fost audiat privind costurile plătite de bulgari pentru construcţia de autostrăzi.

Mai ieftin decât noi plătesc şi sârbii pentru construcţia de autostrăzi, respectiv 5.5 milioane de euro. În schimb, Grecia are un cost mult peste al celorlalte state din regiune, peste 10 milioane de euro.

Ministrul bulgar a dat asigurări, în cadrul audierilor, că autostrada Hermus va fi finalizată până în 2024.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`