După ploi şi vijelii, condiţiile meteo se vor schimba în weekendul 12-13 mai.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în weekend vremea se va ameliora ca aspect în majoritatea regiunilor țării, doar sâmbătă local în vest și în sud-vest urmând să mai cadă unele averse slabe de ploaie.
Valorile termice vor rămâne la valori similare cu cele din zilele precedente, maximele termice urmând să se încadreze în general între 20 și 25 de grade Celsius la nivelul întregii țări, cu temperaturi ușor mai scăzute (18-19 grade) așteptate doar în depresiunile din estul Transilvaniei și pe litoral, dar și ușor mai ridicate (26-27 de grade) în zona Dealurilor de Vest, conform a1.ro.
În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă, după zile de ploaie și instabilitate termică. Cerul va fi în mare parte senin, cu maxima zilei de 23 grade Celsius, iar minima nopții de 9 grade. Nu sunt șanse de precipitații.
Şi la munte vremea se va ameliora. Nu vor mai fi ploi, iar temperaturile se vor încadra între 12 grade Celsius şi 24 grade.