O femeie din Franța, în vârstă de 22 de ani, a murit pentru că operatorul de la 112 nu a crezut-o, angajatul care i-a preluat apelul de urgență a luând-o în râs, enervat că tânăra nu i-a putut spune ce are mai exact.
Femeia prezenta dureri grave de stomac și a sunat la serviciul de urgență, spunând că o să moară, iar operatorul care a preluat apelul i-a răspuns: ”cu siguranță vei muri într-o zi, la fel ca toată lumea”.
În înregistrare se aude cum femei cere ajutorul operatorului de la serviciul de ambulanță, în schimb acesta îi spune enervat că dacă nu îi spune ce are, o să îi închidă.
”Am dureri foarte mari. Ajută-mă, sunt foarte bolnavă”, spune femeia, căreia operatorul îi răspunde: ”Nu te pot ajuta, nu știu ce ai” și îi spune să sune la un alt serviciu.
În cele din urmă, femeia a sunat la celălalt număr de telefon, iar după o așteptare de cinci ore a fost dusă la spital de o ambulanță.
După ce a suferit un infarct, a fost transferată la unitatea de terapie, dar a murit după ce mai multe organe au cedat din cauza unui șoc hemoragic.
Întâmplarea a avut loc în decembrie, anul trecut, la Strasbourg, dar a ieșit la lumină doar atunci când o înregistrare a apelului, obținută de familia victimei, a fost publicată de un site local, scrie Libertatea.