Președintele Klaus Iohannis a primit o amendă de 2.000 de lei din partea Consiliului pentru Combaterea Discriminării pentru că a folosit termenul de „penali” atunci când s-a referit la politicienii care au probleme în justiție. Șeful statului a anunțat că va contesta decizia CNCD.
Pe de altă parte, șefa DNA Laura Codruța Kovesi a scăpat de sancțiuni după ce a vorbit într-o conferință de presă despre „festivalul inculpaților”.
Într-o intervenție telefonică pentru Știrilor B1 TV, președintele CNCD, Csaba Asztalos, a explicat de ce președintele a fost amendat, iar procurorul-șef DNA nu va fi tras la răspundere.
”Am respectat o procedură, am organizat audieri, după care titularul de dosar a întocmit un raport pe care l-a trimis fiecărui membru al Colegiului director și în ședința de astăzi s-a pus în discuție pentru a doua oară acest dosar (…) s-a trecut la vot și prin vot majoritar de 5-4 s-a optat pentru propunerea de a constata săvârșirea unui fapt de discriminare prin încadrarea acestei declarații ca depășind limitele libertății de exprimare, aducând atingere demnității umane a persoanelor care se află în diferite stadii de procedură penală, considerându-se că exprimarea utilizată are un sens peiorativ și aduce atingere demnității umane și egalității de șanse a acestor persoane.
Noțiunea de inculpat există în procedura penală, exprimarea de ”penal” nu există în procedura penală, aici este diferența”, a explicat președintele CNCD.
Referitor la faptul că unele persoane acuză consiliul de jocuri politice în condițiile în care în cazul premierului Viorica Dăncilă s-a constatat că nu a fost o disciminare atunci când i-a făcut pe europarlamentari „autiști”, iar președintele este sancționat pentru declarația sa, Csaba Asztalos a precizat: „Fiecare speță are propriile caracteristici, circumstanțe, criterii de analiză. Aceste criterii nu sunt inventate de noi, mare parte sunt criterii și modalități de analiză consacrate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Întâmplător, în cauza Dăncilă am fost împotriva acelei soluții și am considerat că se depășește limita libertății de exprimare, utilizându-se în sens peiorativ exprimarea de ”autist”, în sensul în care vorbim de un grup vulnerabil, în speță copii.
În speța de astăzi, eu am făcut parte din opinia minoritară, în sensul că am apreciat că declarațiile președintelui se încadrează în limitele libertății de exprimare, în primul rând, pentru că nu au vizat un grup vulnerabil ci au vizat politicieni”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.