Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, luni, în termeni extrem de duri, modul în care actuala guvernare PSD-ALDE gestionează finanţele ţării.
Şeful statului a atras atenţia că veniturile bugetare sunt cu 3 miliarde mai mici decât apărea în programul de guvernare al PSD (Detalii AICI).
Documentul privind execuția bugetară, la care făcea referire Klaus Iohannis, a fost publicat luni de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) şi arată că veniturile fiscale ale bugetului general consolidat s-au realizat în proporție de 95,1% din cât a programat Guvernul pe primul trimestru.
Documentul mai arată că în ceea ce privește TVA, gradul de realizare al programului de încasări trimestrial a fost de doar 91,4%. La accize, gradul de realizare a fost de doar 87,6%.
Documentul, care indică nivelul încasărilor comparativ cu programul, a fost publicat abia luni, 7 mai, deși pe 27 aprilie au fost publicate date referitoare la execuția bugetară, notează hotnews.ro. Acele date, însă, erau doar comparații cu perioada similiară a anului trecut, nu și cu cât era programat.
Şeful statului a cerut din nou, luni, demisia premierului Viorica Dăncilă, după ce a acuzat că execuția bugetară pe primul trimestru este „total nesatisfăcătoare”. El a mai vorbit şi despre seria de nerealizări în execuția bugetară față de estimările bugetare, citând exemplul veniturilor din accize, care „reflectă cel mai fidel degringolada din finanțele publice”.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat luni seară şi l-a acuzat pe Iohannis că a prezentat „o listă întreagă de minciuni”, contrazicând chiar chiar cifrele publicate de MFP. Dragnea a susținut luni seara că încasările au fost peste cât s-a programat.
Ce arată însă raportul privind execuția bugetară pe primul trimestrul, publicat luni de Ministerul Finanțelor?
Potrivit documentului, veniturile încasate din economia internă (fără fonduri de la Uniunea Europeană) au fost de 62.109,0 milioane lei, reprezentând 6,7% ca pondere în PIB şi un grad de încasare față de ținta estimată pentru trimestrul I de 99,0%.
Veniturile fiscale ale bugetului general consolidat s-au realizat în proporție de 95,1% şi au reprezentat 3,8% din PIB. Comparativ cu anul anterior veniturile fiscale s-au redus cu 1,5%, iar ca pondere în PIB sau redus cu 0,4 puncte procentuale de la 4,2% în primul trimestru al anului 2017 la 3,8% în trimestrul I 2018 în special ca urmare a diminuării încasărilor din impozitul pe venit determinate de reducerea cotei de impozitare de la 16% la 10% începând cu 1 ianuarie 2018.
Încasările din impozitul pe profit au fost în valoare de 3.689,1 milioane lei şi au reprezentat 0,4% din PIB, gradul de realizare fiind de 95,2%.
Încasările din impozitul pe venit au fost de 6.574,3 milioane lei reprezentând 0,7% ca procent în PIB şi au înregistrat un grad de realizare al programului trimestrial de încasări de 115,5%, grad de realizare datorat, în principal, încasărilor din luna ianuarie. Comparativ cu anul anterior, încasările din impozitul pe venit s-au redus cu 14,9% fiind influențate pozitiv de creșterile efectivului salariaților în economie cu 2,3%1, a câștigului salarial mediu brut cu 25,2%2 și negativ de reducerea cotei de impozitare de la 16% la 10% începând cu 1 ianuarie 2018.
Încasările din impozitele şi taxele pe proprietate s-au realizat în proporție de 95,8%, dar comparativ cu încasările din trimestrul I 2017 au crescut cu 4,5%.
Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 13.287,4 milioane lei, respectiv 1,4% ca procent în PIB, gradul de realizare al programului de încasări trimestrial fiind de 91,4%. Comparativ cu anul anterior, încasările din taxa pe valoarea adăugată au crescut cu 2,2%, iar ca procent în PIB sau redus cu 0,1 puncte procentuale. În structură, încasările din operațiuni interne au crescut cu 9,32% (+ 1,3 miliarde lei), iar cele din importurile de bunuri au crescut cu 15,16% (+ 246,78 mil. lei) față de primul trimestru 2017. Nivelul veniturilor din taxa pe valoarea adăugată au fost influențate negativ și de creșterea rambursărilor de taxă în primul trimestru al anului 2018 cu 42,4% (un plus de 1,2 miliarde lei) comparativ cu primul trimestru al anului 2017.
Încasările din accize au fost în sumă de 5.847,2 milioane lei și au reprezentat 0,6% din PIB, gradul de realizare al programului de încasări stabilit pentru trimestrul I fiind de 87,6%. Încasările din accize au crescut comparativ cu cele înregistrate în primul trimestru ala anului 2017 cu 2,6% pe fondul evoluției comerțului cu amănuntul in cazul produselor alimentare bauturi și tutun dar și a evoluției comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule, în magazine specializate care a crescut cu 8,2%3 și respectiv 3,7%.
Încasările din contribuţii de asigurări au reprezentat 2,4% din PIB şi au înregistrat un grad de realizare al programului de încasări de 105,6%.
Veniturile din contribuții sociale în primul trimestru al anului 2018 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, sunt mai mari cu 31,1%. Începând cu luna februarie încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017. Trendul pozitiv al indicatorilor macroeconomici realizați, precum câștig salarial mediu brut și efectivul salariaților din economie, generează încasări superioare din contribuții sociale față de programul estimat în primul trimestru al anului 2018 cu 5,6%.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, încasările din contribuții de asigurări au crescut cu 31,1% în condițiile în care efectivul salalariaților în economie a crescut cu 2,3%5 , iar câștigul salarial mediu brut cu 25,2%6 .
Începând cu luna februarie, încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017.
Sumele reprezentând contribuția la fondul de pensii administrat privat (Pilonul II) în primul trimestru au fost cu 24,3% mai mari comparativ cu primul trimestru al anului anterior.