Elodia Ghinescu, declarată decedată în urmă cu aproximativ 11 ani, a fost dată în judecată de asociația de proprietari din blocul în care a locuit.
Motivul invocat de reprezentanții asociației este legat de datoriile foarte mari la întreținere, informează Observator.tv.
Atât Elodia Ghinescu, cât și Cristian Cioacă, aflat la închisoare, au mai fost chemați la tribunal de vecini pentru că nu și-au achitat datoriile la întreținere, iar în urma verificărilor, instanța a decis ca cei doi să își plătească restanțele, care se ridică la suma de aproximativ 9.000 de lei.
Iar recent, Elodia a fost chemată din nou în instanță pentru noi datorii de circa 1.000 de lei.
Dispărută în 29 august 2007, avocata Elodia Ghinescu a fost declarată oficial moartă, printr-o sentință a Judecătoriei Brașov.