Partidul Mișcarea Populară îi cere demsiia din Parlamentul European lui Siegfried Mureşan, după ce acesta a anunțat plecarea sa din PMP în tabăra PNL.
„Suntem informați că tânărul europarlamentar Siegfried Mureșan și-a încheiat negocierile și a optat pentru Partidul Național Liberal, unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.
Având în vedere principiile morale înalte afișate până acum în spațiul public și în relațiile din interiorul PMP de europarlamentarul Siegfried Mureșan, îi cerem ferm să demisioneze și din Parlamentul European, pentru ca partidul să își poată nominaliza următorul candidat de pe lista alegerilor din 2014.
Facem această solicitare pentru ca PMP să își poată menține reprezentarea în Parlamentul European. Avem speranța că Siegfried Muresan nu se va compromite, continuâd să ocupe un loc care a fost câștigat prin vot de lista de PMP, adjudecându-și eticheta de traseist.”, anunță PMP.