Mișcare neașteptată în dosarul lui Sebastian Ghiță! Procurorul DNA asolicitat judecătorilor Curții Supreme să fie făcute verificări la DNA Ploiești. Totul, în urma unor declarații făcute în spațiul public despre martorii protejați din acest caz.
Instanța Supremă dezbate vineri un nou termen în dosarul în care Ghiță este acuzat de şase infracţiuni, printre care dare de mită, şantaj, trafic de influenţă şi spălare de bani. În același dosar mai sunt judecaţi foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova. Magistrații ar urma să ia o decizie cu privire la cererea procurorului de caz.
Pe 20 aprilie, fostul deputat PSD Vlad Cosma a fost audiat în calitate de martor. Acesta a susținut că atât el, cât și alții, au fost martori cu mai multe identități.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Au fost citați mai mulți martori protejați, cred că cinci sau șase. Întrucât eu nu mai știu numele pe care l-am avut în acest dosar, m-am prezentat în cazul în care sunt și eu unul dintre acești martori protejați. Îmi doresc să asist la acest termen, pentru că voi constata că aceiași martori falși care au fost folosiți în dosarul meu se vor regăsi și la acest termen. Sunt aceiași martori folosiți de Onea și Negulescu în majoritatea dosarelor penale de la Ploiești. Cu siguranță veți constata, astăzi (vineri, n.r.), că nu eram singurul martor cu cel puțin două identități. Se va confirma tot ceea ce am spus și tot ceea ce am prezentat. Nu mai țin minte numele conspirativ. Știu ce am declarat în sală la ultimul termen, faptul că am avut mai multe identități. Doresc să renunț la această invenție a domnului Onea și a domnului Negulescu și că doresc să fiu audiat în calitatea reală. Această formalitate a martorilor protejați era o invenție impusă de către procurorii de la Ploiești pentru a putea minți în declarații cum voiau dânșii”, declara atunci Vlad Cosma.