Eugen Tomac face lumină după ce social-democraţii au anunţat că toată organizaţia de tineret a PMP a trecut la PSD: „Un singur tânăr a ajuns să rupă poarta către PSD”

Eugen Tomac face lumină după ce social-democraţii au anunţat că toată organizaţia de tineret a PMP a trecut la PSD: Un singur tânăr a ajuns să rupă poarta către PSD

Președintele executiv al Mișcării Populare (PMP), Eugen Tomac, reacţionează după ce PSD a anunţat că toată conducerea centrală a organizaţiei de tineret a PMP şi marea majoritate a membrilor acestei filiale s-au alăturat social-democraţilor.

Eugen Tomac afirmă că doar un singur tânăr, „care nu mai trecuse de mult timp pe la PMP”, a ajuns la PSD.

„PSD traversează o mare criză dacă a ajuns să producă ştiri false cu privire la tinerii din PMP. Nu organizaţia PMP a trecut la PSD astăzi (miercuri, n.r.), cum a anunţat principalul partid de guvernământ. Un singur tânăr, care de altfel nu mai trecuse de mult timp pe la PMP, a ajuns, în preajma congresului nostru de tineret, să rupă poarta către PSD.
Tinerii noștri au congres pe 2 iunie și acolo veți vedea cei mai valoroși tineri din politică, pe cei care cred în PMP!”, a transmis Eugen Tomac, prin intermediul unui comunicat de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`