SUMMITUL SOŢIILOR: Cum a decurs întâlnirea dintre Primele Doamne Coreene (FOTO)

SUMMITUL SOŢIILOR: Cum a decurs întâlnirea dintre Primele Doamne Coreene (FOTO)

În timpul summitului intercoreean s-a mai înregistrat o premieră, pe lângă vizita lui Kim Jong-un în Coreea de Sud: soția liderului de la Phenian, Ri Sol-ju a trecut și ea granția în Sud, unde s-a îmbrățișat pentru prima dată cu Kim Jung-sook, soția liderului de la Seul.

Totul s-a întâmplat înainte de dineul oficial, când cele două prime doamne au vorbit pentru puțin timp, s-au îmbrățișat și s-au ținut de mână, în cadrul unei întâlniri istorice în zona demilitarizată dintre cele două țări din Peninsula Coreeană.

Ri Sol-ju a ajuns în satul Panmunjom, vineri la ora 18:15 și s-a îndreptat către Casa Păcii în sudul localității, unde a fost programat un dineu în cinstea ”împăcării”.

Sunt fericită să aud din partea soțului meu că summitul a fost un succes. Sper ca lucrurile dintre cei doi lideri să meargă bine”, a declarat Ri, potrivit presei sud-coreene citate de Daily Mail.

Cele două prime doamne au părut foarte fericite că s-au întâlnit, iar Kim Jung-sook a râs fericită, după ce s-a întâlnit cu soția lui Kim Jong-un.

Ele au fost fotgrafiate când s-au ținut de mână, moment în care cameramanii se grăbeau să filmeze momentul. Câteva clipe mai târziu, femeile și-au prezentat soții și au plecat împreună la dineu.

Deși Ri Sol-ju a părut mai rigidă decât prima doamnă a Coreei de Sud, s-a arătat bucuroasă că participă la evenimet, fiind fotografiată cu un zâmbet larg pe buze în timp ce stătea lângă soțul ei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)