Carmen Dan: Preşedintele a avut o supărare; bineînţeles că premierul nu poate să demisioneze

Carmen Dan: Preşedintele a avut o supărare; bineînţeles că premierul nu poate să demisioneze

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat sâmbătă, la Mamaia, în cadrul unei vizite de lucru, că premierul Viorica Dăncilă nu are niciun motiv să-şi depună demisia, aşa cum i-a solicitat preşedintele Klaus Iohannis, având în vedere că „toată lumea a constatat că domnul preşedinte a avut o supărare”.

„Domnul preşedinte a avut o supărare şi toată lumea a constatat asta. Ce vreau să asigur este că primul-ministru, dar ca şi Guvernul, pentru că până la urmă obiectivul nostru major este să ducem la îndeplinire, cu orice risc, programul de guvernare, întotdeauna a avut deschidere şi şi-a dorit întotdeauna ca între Guvern şi Administraţia Prezidenţială să existe comunicare şi colaborare instituţională. Nu vorbim de oameni, vorbim de instituţii. Nu cred că ar trebui să uităm lucrul acesta”, a afirmat Carmen Dan, citată de Agerpres.

Întrebată de jurnalişti dacă premierul Dăncilă ar trebui să-şi înainteze demisia din Guvern în urma solicitării preşedintelui Iohannis, Carmen Dan a răspuns: „Nu, bineînţeles că nu!”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a solicitat acesteia să îşi prezinte demisia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)